Abecedarul machiajului. Pentru o poveste de succes.
-
Cod:900
-
Greutate:0.000 Kg
V-ați gândit vreodată ce reprezintă machiajul dincolo de tehnicile pe care le vedem în tutoriale, pe social media sau chiar la o programare? Cum a apărut? Cine a contribuit la dezvoltarea lui pentru a ajunge la nivelul și popularitatea pe care le cunoaștem azi sau oare care va fi evoluția acestui domeniu de acum încolo?
Abecedarul machiajului vă oferă un periplu prin punctele-cheie ale machiajului, nu doar în ceea ce privește istoria sa sau aspectele de ordin tehnic, dar realizează și o introducere amplă în sfera dermato-cosmeticii, astfel încât fiecare cititor să acumuleze un bagaj de cunoștințe bine structurate chiar și din punct de vedere medical. Așadar, elaborarea unei lucrări care privește machiajul din atât de multe puncte de vedere, nu doar din perspectivă practică, este, în primul rând o abordare inedită, dar și una deosebit de utilă, pe de o parte datorită bogăției de informații conținute, iar pe de altă parte, datorită faptului că prezintă complexitatea noțiunilor pe care un adevărat profesionist trebuie să le cunoască pentru a excela în domeniul machiajului. Dincolo de aspectele ce țin de realizarea propriu-zisă a unui machiaj, trebuie subliniată necesitatea cunoașterii unor noțiuni bine structurate de dermato-cosmetică, deoarece un machiaj reușit necesită o piele bine îngrijită.
Astfel, lucrarea de față aduce o contribuție semnificativă nu doar machiajului, ci mai ales nivelului de predare a acestei arte, întrucât prezintă noțiuni clare despre corelațiile dintre piele și un machiaj impecabil, precum și aspecte biochimice, analize amănunțite, exemple concrete și explicații detaliate.
Antonia Lestyán este makeup artist și trainer de machiaj, fiind cunoscută drept cel mai tânăr trainer din România la ora actuală. A susținut numeroase seminarii pe scena națională, încurajând abordarea machiajului ca artă, într-un mod cât mai creativ, fără limitările impuse de stilurile promovate în salon. Cu o experiență vastă, a conceput această carte cu scopul de a milita pentru ridicarea standardului de predare a machiajului în România, realizând o lucrare completă, ce nu surprinde doar partea tehnică, ci și noțiuni aprofundate ce stabilesc corelațiile dintre structura și necesitățile pielii și un machiaj reușit. Urmând cursurile Facultății de Medicină din Oradea, Antonia este în prezent singurul makeup artist cu un bagaj de cunoștințe medicale acreditate, ceea ce confirmă complexitatea temelor abordate de-a lungul capitolelor cărții.